Ștefan Niculescu (1927-2008) a studiat în București la Academia Regală de Muzică (1941-46), Institutul Politehnic (1946-1950) și la Conservatorul de Muzică (1951-57). A participat la cursurile de vară pentru muzică electronică în Studioul Siemens de la München (1966) și la cursurile de la Darmstadt (1966-69), unde a predat ca profesor (1993). A fost invitat composer-in-residence prin DAAD în Berlin (1971-72) și la Künstlerhaus Schloß Wiepersdorf (1993). A fondat „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” (prima ediție – 23-30 mai 1991). A fost membru al SACEM Paris, al UCMR și al Academiei Române, doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj. La premiile obținute în țară (ale Academiei Române, pentru compoziție și muzicologie, și ale UCMR pentru mai multe opusuri simfonice și camerale) și premii pentru întreaga activitate – Marele premiu al UCMR (1994), respectiv Marele Premiu „George Apostu” (1994) – se adaugă distincții internaționale: Premiul Academiei Franceze pentru contribuția sa la Monografia „George Enescu” (1972), Premiul Festivalului de la Montreux-Vevey (1985) și Premiul „Gottfried von Herder”, Viena (1994). Partituri semnate de Niculescu au fost tipărite la Editura Muzicală, Editions Salabert, Ars Viva/Schött’s Söhne Musikverlag (Mainz), Gerig Musikverlag (Köln) și înregistrate la Electrecord (România), Erato (Franța), Attacca Records (Olanda). Creația sa cupinde lucrări simfonice, vocal-simfonice, camerale, corale, operă.
